mi-am dorit-o mult si de multa vreme. ca foarte multe fete (ce recunosc sau nu) am visat de multe ori la ea si poate ca incercam sa creionez in mintea mea momentul rochiei albe la fiecare relatie. si de fiecare data parea ca o prind si apoi disparea. mi-am imaginat momenul ala in fel si chip... de la pajiste la plaja, de la orhidee la pene de strut, purpuriu, verde sau alb, dar rochia ramanea cam in acelasi tipar. apoi casa, viata...

avand ca punct de referinta rochia alba, am intalnit mai multe tipuri de domni: burlacul vesnic, blazatul, tipul mai cu mot ce refuza orice traditie sociala, mereu cautatorul de mai bine, disperatul, posesivul, zeflemitorul si alte vreo cateva ce sunt diverse amestecuri ale celor de mai sus. "mai binele" bineinteles ca nu venea niciodata de la sine... "mai binele" trebuia construit de ambele parti, dar suntem prea moderni sa mai facem toti compromisuri de dragul intelegerii. avem atatea variante si timp pentru cautari!

acum e cool sa spui si poate multi o cred: "casatoria e doar o bucata de hartie".

pentru mine era mai mult de atat. pentru mine hartia aia poate ca nu reprezenta o garantie a fidelitatii partenerului sau garantia ca va dura pentru toata viata... casatoria insemna ca omul ala se vede traind o viata langa mine, ca vrea sa ii fiu alaturi mereu, ca pot avea incredere sa construim o familie si "acasa" impreuna.

mi-am dorit rochia alba prea mult si poate ca de asta nu am avut-o.
dar domnii astia ai mei au reusit sa ma convinga: era doar un vis, imprumutat poate din povesti si amestecat cu ceva din filmele cu happy end. mi-am dorit-o mult, poate prea mult, iar acum domnii astia m-au convins.

la revedere rochie alba!

circula pe e-mail:


+20° – Greeks put on sweaters (if they can find them).

+15° – Hawaiians turn on the heaters (if they have them).

+10° – Americans shake, Russians are planting cucumbers .

+ 5° – You can see your own breathing. Italian cars don’t start.
Norwegians take a bath. Russians drive with lowered windows.

0° – Water freezes in America , in Russia it thickens.

- 5° – French cars don’t start.

-10° – You’re planning a vacation to Australia .

-15° – Your cat insists to sleep in your bed. Norwegians put on sweaters.

-18° – New York landlords turn on the heaters. Russians make their
last seasonal picnic.

-20° – American cars don’t start. People in Alaska start wearing long-sleeves.

-25° – German cars don’t start. Hawaiians are dead.

-30° – Politicians start talking about homeless people. Your cat
prefers to sleep in your pajamas.

-35° – Too cold to think. Japanese cars don’t start.

-40° – You’re planning a 2-week hot tub bath. Swedish cars don’t start.

-42° – Transportation stops in Europe . Russians eat ice cream on the street.

-45° – All Greeks are dead. Politicians really start doing something
for the homeless.

-50° – Your eyelids start sticking when you blink. In Alaska , people
close the window in the bathroom.

-60° – White bears start moving south.

-70° – The hell froze.

-73° – Finnish special services evacuate Santa Claus from Lapland.
Russians wear earmuff hats.

-80° – Lawyers put their hands in their own pockets.

-114° – Ethyl alcohol is freezing. Russians are unhappy.

-273° – Absolute zero, atomic movement stops. Russians wear boots.

-295° – 90% of the planet is dead. Russian soccer team becomes the
world champion

e francez?
da
e frumos?
da
e bogat?
da
are o sora?
nu
atunci ce am eu si el nu are?
tu ma faci sa rad, el ma face sa sufar
pot si eu sa fac asta. dar da-mi o sansa te rog.

azi stare de nestare... ca de obicei atunci cand te dezamageste cineva drag.
unii nu au cei 7 ani de acasa, altii mint, altii pur si simplu dezamagesc.
stres continuu. asta e... am incercat sa nu ma mai las afectata de actiunile celor din jur, dar nu am reusit deloc niciodata.

am furat poezia asta de pe blogul Dorei... mi-a placut :).

ADAM
Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimbă pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.
Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Eva răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa !" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.
Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul său intercostal.
Dumnezeu a observat
Această creaţie deşanţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

(Marin Sorescu)

pe 4 ianuarie a facut 2 luni. La multi ani Tudor!

am incercat sa scriu ceva si de Craciun si inainte de sfarsitul anului, dar de fiecare data nu mi-am putut duce mesajul pana la sfarsit.
asa ca, scriu acum la inceput de an.
2009 a fost un an surprinzator - am ramas insarcinata fara sa am vreo verigheta sau macar o intentie de a face un copil acum, am nascut si am un copil, iar toata viata mi s-a schimbat - loc de munca, relatii, casa, familie. desi a fost greu cu nasterea, mutatul si acomodatul cu programul lui bebe, satisfactiile sunt mari, varsta era numai buna pentru a face un copil si tatal la fel. :)

sper ca ati avut braduti impodobiti frumos de Craciun si ca apasarile si gandurile pe care multi le au in perioada sarbatorilor, v-au lasat sa va bucurati totusi de peisajul de dincolo de geam.

imi aduc aminte agitatia din alti ani in preajma Revelionului - ce rochie sa iau, la ce petrecere sa merg si cu cine... anul asta am adormit repejor dupa artificii...si am avut trezirile obisnuite din noaptea unei mamici la inceput.

anul asta imi doresc sanatate pt toti ai mei, intelegere, iubire si liniste. sper ca taticul lui bebe sa aiba succes in tot ce si-a propus, Tudor sa creasca mare si voios si sa fie cel mai sanatos bebe, iar mie... sper sa mi se indeplineasca toate dorintele. :) hehe

un 2010 frumos!

nu mai vazusem un film de nu mai tin minte cand... azi am reusit sa vad unul aproape intreg... am ratat inceputul doar. mie mi-au placut si imaginea si personajele si coloana sonora: Domino (2005)

e ziua mea... voi manca tort! la multi ani si celorlalte Andree!

probabil i-au spus baselului ca este mai convingator daca baga si niscaiva limbaj al trupului... numai ca trupul sau, iertata sa imi fie evaluarea... dar mai bine ma abtin. la expresivitatea fetei nu aveau ce lucra, asa ca i-au spus sa dea din aripi - a se vedea discursul de aseara.
incepe sa aminteasca din ce in ce mai mult de... !? wannabe!

ei bine am nascut. mentionez ca nu am nascut natural, ci prin cezariana la alegerea doctorului. mda, cezariana - metoda aia usoara pentru fricoase... scurtatura...

mi-a fost mie frica inainte sa se intample, dar nu era ce m-am asteptat.
de obicei incerc sa anticipez nivelul unei dureri fie ea fizica sau sufleteasca. asa am observat eu ca ori trec mai repede peste, ori nu mi se mai pare atat de dureros.

si in cazul nasterii imi facusem eu o schema in cap. frica cea mare era de anestezia in coloana si de sonda de urina (fiecare cu pasaricile lui) si mai putin teama de taietura in sine, desi citisem destule atrocitati inainte. ii spusesem doctorului ca vreau sa arate foarte bine carpeala si ma asigurase ca imi va face un zig-zag vertical foarte estetic (funny, huh?).

programarea initiala am avut-o pe 9 noiembrie, apoi am mutat-o pe 5 pentru ca bebe era in pozitie de atac. si cum niciodata nu imi ies mie socotelile si planurile, am nascut pe 4. noaptea de 3 spre 4 a fost noapte alba din pricina de crampe credeam eu... cica erau niste contractii mai... neserioase.
si pentru ca mai cedasera durerile de burtica, m-am dus ca o floricica la coafor. apoi, au inceput alea serioase... da contractiile... si iata-ma cum de la coafor ajung la spital si imediat hopa sus pe masa de operatie(credeam ca e un pat mare si serios... e o chestie ingusta cu aspect fragil, dar tine).
dupa ce au infipt primul cateter in mana, a urmat momentul cu infiptul celui din coloana... ceva furnicator apoi la revedere picioare.
paravan si cele 10-12 persoane din incapere au inceput fiecare in legea lui... anestezistul la cap, altii bagand chestii in mana stanga, altii monitorizand diverse pe la dreapta, vreo 3 in pozitie de taiere... nu se simtea nimic... pana cand...
apasari puternice pe torace de am crezut ca vor sa ma turteasca... senzatia e groaznica si neasteptata, nu mai aveam aer si faptul ca mi-au pus masca aia pe fata mi s-a parut si mai odios. nu am cum sa descriu senzatia aia in cuvinte, dar nu era ceva la care sa ma fi asteptat si mi s-a parut cu atat mai horror. unde mai pui ca bebe nu voria sa iasa si au tot apasat... cica avea capul mare(cred ca de la lecitina pe care ma pusese taica-sau sa o inghit).
imediat dupa iese bebe, e cosmetizat si impachetat sarmaluta. mi-l arata si il ating de fata mea. fara sa imi dau seama aveam siroaie de lacrimi pe fata si tot ce am putut spune a fost: "ce mic e!"... la care a urmat o replica din partea cuiva mascat: "nu e mic!" si l-au luat. inca ametita de turteala nefireasca de mai devreme sau de ceva substante din ce pompau in mine, a venit o stare de somn insa un somn ciudat... constient, apoi o inviorare subita si observ cum cineva muta un picior de colo colo... era al meu. ma duceau in rezerva.

tati era acolo si deja facuse primele poze ale lui Tudor - l-am vazut si eu despachetat si in poza parea urias, cu parul negrut valvoi, cu falcute impresionante, cu some big red cojones (cica asa au baieteii la nastere), o gura mare cascata ce trada niste plamani rasunatori.
au adus si mica vedeta, dar mami avea frisoane dupa operatie si era inca amortita. bebe dormea. ii facusera freza.

nasterea mi s-a parut o experienta traumatizanta. inainte ma gandeam ca vreau mai multi copii... acum mai ramane de vazut. nu e usor nici cu cezariana. operatia in sine nu e floare la ureche, iar recuperarea... a doua zi trebuie sa te dai jos din pat. numai ca lucrurile nu-s chiar atat de simple... de la durere ti se opreste respiratia cand vrei sa te ridici in picioare si ametesti. dupa ce mai baga ceva substante pe cateterul din spate sunt in stare sa ma ridic in picioare si sa stau cocosata. apoi inveti sa mergi... o saptamana am stat adusa de spate pentru ca nu puteam respira normal. burta la inceput m-a speriat pentru ca ramasese marisoara si fara continut se balanganea oribil fara sa o pot controla. intre timp s-a retras aproape total. corpul isi revine, insa o trauma a fost. am slabit de am ajuns mai slabatura decat eram inainte de sarcina si nu pot spune ca imi doream neaparat asta. taietura deocamdata se comporta frumos - efoarte foarte joasa si sub forma de dungulita roz... am inteles ca va deveni alba. sper sa am norocul sa nu creasca cicatricea.

totusi, nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost daca nasteam normal cum imi doream eu initial... contractiile de dinainte de operatie nu erau prea suportabile, desi conform monitorizarii lor nu erau puternice, chiar daca erau foarte dese.

cand se vorbeste despre nastere si graviditate se romanteaza foarte mult. toti sunt voiosi si zambitori, corpul femeii este divin pentru ca va da viata, etc. da, bebele este minunat, dar drumul pana la intalnire nu este chiar pavat cu turta dulce.

Later Edit:
si pentru ca nasterea parca nu fusese destul de dificila, primele efecte ale alaptatului au fost rani. rani mari si dureroare de ma urcam pe pereti, incat nici celebrul Garmastan nu a facut fata. pentru ca la fundulet il dau pe bebe cu unt de shea pur, am incercat si pt ragade si aproape peste noapte s-au vindecat. tati spune aici mai multe despre el.

Apple announced today that it has developed a breast implant that can store and play music. The iTit will cost from $499 to $699, depending on cup and speaker size. This is considered a major social breakthrough, because women are always complaining about men staring at their breasts and not listening to them.

bine ai venit bebe Tudor!
pe 4 noiembrie bebe a fost mai grabit si a adunat doctorii mai repede un picut.
ziceam eu mai demult de discursul de intampinare... ce discurs? nu mai eram in stare sa spun nimic.
asadar, eu am devenit mami, el tati...

am pictat din nou... pt camera lui bebe.

"de ce sa ma port frumos, daca pot obtine ce imi doresc si fiind badaran?" imi zice un fost coleg din scoala generala, vorbindu-mi despre relatii. desi se dadea cocos, il banuiesc de neliniste si oarecare apasare pentru ca in mini-discutiile pe messenger (nu ne-am mai vazut/vorbit din generala si ne-am regasit multime mare pe facebook :D) aduce mereu vorba numai despre relatii si cat de speriat este el de ideea de casatorie si copil. nici un alt subiect. nu stia ce se intampla de toata lumea in jur face copii sau se casatoreste.
i-as spune eu ca nu toata lumea - unii isi doresc si nu pot, iar altii nu vor pentru ca nu sunt genul.
dar, de ce sa fii badaran in mod voit? el invinovatea femeile, mamele pentru educatia barbatilor, dar si a credulitatii femeilor.
am intalnit si femei care isi educa baieteii intr-un mod cel putin bizar pentru mine (ii pregatesc pentru viata si comportament in cuplu construind badarani, uitand ca la randul lor au intalnit si au dispretuit acel gen de barbat), dar nu pot generaliza pentru ca sunt si destui barbati normali la cap (presupun :P).
oricum, in educatia unui copil sunt implicati ambii parinti, daca exista un cuplu, dar si alti factori. ca pe tata il doare in fund de educatia copilului sau, nu inseamna ca nu isi pune amprenta si aceasta durere in fund.
asadar, badaranule, tu alegi sa fii asa pana la urma, indiferent de ce educatie ai primit!

in luna a 9-a e destul de greu sa faci lucruri... asa ca plictiseala m-a impins nu la urcat pe pereti, ci la pictat pe ei. :) macar e bine ca faianta se poate sterge repejor...

daca ti se face foame noaptea, vantul bate in frigider si te bate gandul sa comanzi ceva de la cei (putini) care au livrare non-stop, mai bine te culci.

soricelul din stomac nu m-a lasat sa fac asta, asa ca m-am aventurat - o firma ce parea mai serioasa imi spune sa astept 2 ore... am trecut mai departe la unii care au promis mancarea in 30 de minute. au venit dupa o ora si ceva cu o mancare mediocra spre proasta, furtul clasic la gramaj si inselatul la portie si ingrediente, totul la un pret pentru care ar fi trebuit sa primim cu totul altceva... din pricina bonului, suspectam angajati care il fura si pe patron, nu doar pe clienti.

si uite asa, cu matul amagit de ceva inghitituri pline de visul a ceea ce ar fi trebuit sa fie acele bucate, am mers la culcare la 4 dimineata cu un gust amar.
nu stiu daca are rost sa dau si numele firmei... mi se pare ca nu merita mentionata nicaieri.

dupa ce au terminat de pus muraturile si sunt crutata de mirosul de gogosari in otet (bleah)... mai nou sunt nenorocita zilnic cu miros de cartofi prajiti. nenorocitilooooor voi nu stiti ca mi-e poftaaaaa? raaaaaaaau!
da' las' ca la iarna o sa taie din nou porcul pe balcon la 7 dimineata in weekend, o sa imi inunde balconul pentru ca nu vor sa il izoleze ca doar balconul nu e al lor "e al primariei" samd samd samd dar poate pana atunci voi scapa de ei.

pe site-ul La Senza pijama - 19,50$, in magazinul din RO - 160 ron
pe site-ul Mothercare set 3 Sleepsuits bebe - 9,50 lire, in magazinul din RO - 110 ron... si asta nu era nimic la produsele mai mari diferente mult mai mari.
cea mai mare diferenta de pret am vazut-o la Etam si nu mi-a mai venit sa iau nimic de la ei.
un set de carucior cu diverse accesorii la noi costa 3100 ron, la italieni 619 euro acelasi set plus un scaunel de luat masa si un patut de voiaj.

suntem bogati tare daca platim pe aceleasi produse mai mult decat canadienii, englezii, italienii sau francezii...

si unii care par mai de treaba... parca nu sunt asa de hrapareti ca restul - pe site-ul Debenhams set 5 bavete - 6 lire, in magazinul din RO - 40 ron, set 3 Sleepsuits - 13 lire, la noi 6o ron, etc.

din cand in cand mai intru in cate o panica si am impresia ca nu am studiat destul si ca nu am diplome de pus in cui.
zilele astea ma gandeam de ce m-am inscris eu acum 2 ani la master in management hr... nu am si nu am avut vreo legatura cu domeniul, dar imi suna mie ca ceva ce as putea face. bine ca m-am trezit la timp... si nu m-am dus deloc. decizia mi-a fost usurata si de luarea unui interviu la o firma de renume in domeniul hr si apoi de oferta salariala. cand am auzit ce blasfemii portofeliere debitau am zis ca nu am de ce sa trudesc pe branci peste program, imbracata in camasute scortosate si pantaloni la dunga ca sa sper ca peste vreo cativa ani sa iau si eu un salariu decent. castigam oricum mai mult decat dublu la jobul anterior asa ca... pas.
da, urasc tinutele office. si nu suport sa mi se impuna sa ma impaiez in halul ala. nu spun ca pe unele persoane nu arata bine, dar pentru mine sunt total lipsite de confort pentru ca in general sunt facute standard pentru oameni cu anumite dimensiuni. probleme intampinate - pantaloni ridicol de scurti si de obicei croiti in stil barbar si din materiale care mai de care mai urate (exista si raritati la capitolul material si croiala, dar nu la dimensiuni), maneci de camasa scurte, camasile largi in talie si scurte nu pot fi introduse in pantalon... sau daca reusesti la cea mai mica intindere dupa capsator a iesit toata smecheria la suprafata. in toata strofocarea de a ma imbraca cu asa ceva era inevitabil ca in ultima clipa sa nu imi dau cu fond de ten pe piept sau sa ma ating cu maneca de buzele rujate... si apoi ia-o de la capat cu tot. asadar, nu multumesc!

tot atunci ma inscrisesem si la psihologie la facultate mai mult din curiozitate. am fost la vreo cateva examene, le-am luat si apoi am zis din nou pas.
imediat dupa liceu am facut un an de drept, dupa care am renuntat pentru ca al meu creieras nu era facut pentru a stoca atata informatie - toceala m-a rupt in doua. mi se parea cumplit cum de la o saptamana la alta mai aparea un cartuloi, uneori chiar 2, ce trebuiau tocite si stiute la recitat ca pe Tatal Nostru. eu imi imaginasem dreptul ca fiind ceva diferit.

apoi, spre linistea familiei care nu stia de ce sunt asa sucita, am gasit un loc sa mi se potriveasca oarecum... cel putin in teorie. eh si acolo se cam oprira studiile mele. nu tu masterat sau cine stie ce cursuri de auto-marire... ideea cu studiile astea e cam prost inteleasa la noi si conteaza mult ca ai terminat nu stiu ce curs chiar daca tu ai trecut ca gasca prin apa si ai iesit cu penajul la fel ca mai inainte, dar ai diploma tata! asa ca... astia 2 anisori de crescut bebe o sa am timp de gandire catre ce diploma sa ma indrept mai departe... ca asa trebuie in tarisoara asta. oricum, cand te apuci sa lucrezi intr-un domeniu tot bata esti indiferent cat ai recitat tu in timpul facultatii din toate manualele alea cu idei mai noi sau mai depasite - orice plantatie are regulile ei.

sper sa gasesc ceva domeniu de studiu in care sa nu ma mai izbesc din nou de sociologie - chestia asta e ca raia... pe unde am trecut nu am scapat de ea, mereu mai anosta si prezentata mai prafuit de fiecare data si cu tot mai multe proiecte si teme stupide pe post de examinari.

dar pana atunci, mai fac o omleta (ca am devenit experta... alt mic dejun eu nu mai cunosc), mai arunc o fleica in cuptor, mai desenez ceva, mai citesc despre bebelusi si incerc sa ma relaxez cat mai mult... asa am fost instruita.

si pentru ca promisesem poza cu burta - iata una de acum 3 saptamani... de atunci bebe a mai crescut destul, burtica e mai mare, dar nu am alta poza mai noua. asadar baby bump de 30 de sapt.

am cumparat si primele chestii pentru bebe - o pereche de sosete :D
eram intr-un magazin de pantofi si nu m-am putut abtine cand le-am vazut atat de mici si dragalase. taica-sau m-a intrebat daca sunt sigura ca sunt pentru oameni pentru ca pareau de jucarie. asadar sosete de bebe de 0-4 luni.:)

am dat astazi peste articolul asta, alaturi de acea poza.
acum eu nu spun ca lumea trebuie sa fie toata compusa din oameni slabi sau musculosi, dar la 20 de ani sa iti atarne burta asa nu mi se pare normal. sau daca iti atarna, macar sa iti dai seama ca nu e ok si ca trebuie sa faci ceva sa scapi de problema, nu sa te mandresti cu asta. culmea e ca s-au gasit destui care sa spuna "bravo" pentru ca e mai usor sa te culci pe o ureche decat sa faci ceva pentru corpul tau... si apoi s-au trezit sa arunce cu noroi si in "manechinele anorexice" fara sa isi dea seama ca multe din fetele alea sunt slabe pentru ca asa le e felul, iar cele care sunt anorexice intr-adevar, au o problema... dar nu, sunt neonorocite toate pentru ca sunt slabe si sa mai luam o gura de dublu cheeseburger si sa aplaudam colacii!
poate sa aiba fata asta BMI normal, e drept ca e draguta si nu zice nimeni ca ar trebui sa fie vreo slabanoaga daca altfel este construit corpul ei. de aici si pana la colacelul care atarna...
"body fascists" - asa sunt numiti cei care au grija de ei, tin diete, fac sport, etc... eu i-as numi asa pe cei care se abandoneaza.

hehe, mda... o sa vb despre asta.

bebe are 30 de saptamani (going on 31) sau ceva de genul asta... pentru ca inca nu sunt lamurita exact cum calculeaza doctorii lunile si saptamanile in sarcina - am mai spus deja ca de fapt 40 de saptamani de sarcina mie imi suna a 10 luni si nu a 9 asa cum este varianta oficiala... ma rog... trecem peste acest aspect.
burta mare estem (desi lumea zice ca e mica... am 1,80 oameni buni, se vede altfel pe o prajina), picioare, pumni si valuri estem, spaima ca va veni clipa cea mare estem (cu tot ce implica acea clipa, ce o fi implicand ea ca tocmai asta ma sperie cel mai tare; mi-e frica de anestezie mai tare decat de orice operatie... nu ca as fi facut vreun fel de operatie pana acum... oricum, sper sa vad tot ce mi se intampla atunci. bebe vine cu manual de utilizare? daca mi-l dau in brate si mie imi va fi frica sa nu il scap sau sa il strang prea tare? si ce o sa ii spun? salut bebe?! eu sunt ma-ta! taica-tau e pe-afara lesinat probabil? nu! la discurs mai lucram)

viata in doi mi-a fost straina si nu chiar. povesti au mai fost inainte, unele de bagai mana in foc ca se vor concretiza cu clopotei si porumbei... heh, dar a mai batut vantul, a mai reorganizat lucrurile, astfel incat au aparut noi carari.

noi nu am prea avut viata in doi de fapt. ne stiam de putin timp. putin sau mult daca e sa ne luam dupa nabadai (asa sunt numite ele popular de cei care asista ca spectatori). au fost di tati. si dupa ce a aparut bebe in peisaj au mai fost ceva zvacniri ca fiecare e latin in felul lui si mna... e greu sa te mai schimbi.

cert e ca invatam sa ne adaptam traiului comun: el s-a obisnuit cu ritualurile mele de racire a picioarelor in timpul noptii - dus rece si apoi in pat crema si pufaituri de spray racoritor, desi uneori il mai aud strigandu-ma din baie sa vada daca sunt teafara... fara talpi reci ca gheata nu pot adormi; eu incerc sa ma obisnuiesc cu perna lui tare de burete pe care o mai primesc in cap in timpul somnului si ma rog sa vina cat mai tarziu clipa cand va trebui sa ma adaptez somnului pe salteaua lui mega speciala moale ca o prispa de beton; el s-a mai obisnuit cu mancare mai condimentata; eu mai am putin si ma obisnuiesc cu mofturile lui legate de zgarciurile din carne... chiar si la restaurante; eu m-am obisnuit cu moftul masculin de avea un tv cat tot peretele meu superb vopsit khaki in locul vechiului meu televizoras cu tub, si m-am adaptat foarte bine la alte si alte electronici din astea aduse de el, da... aici mi-a fost cel mai usor sa ma obisnuiesc :D. eh si ar mai fi multe de povestit aici, dar incercam sa le digeram cum stim noi mai bine.

cararile noi nu se stie niciodata unde vor duce. speram ca spre lucruri bune.

bebe ma bate de imi suna apa in cap, incat burta mi se muta cu totul in felurite directii si forme, spre uimirea noastra... nu stim alti bebici cum sunt, dar al nostru e tare fortos.

e frumos si sa fii femeie... barbatii nu vor simti cum copilul vostru, parte din tine misca si face tumbe prin burtica. atunci il iubesti mai mult... oricat de sange din sangele lor ar fi, bebe parca e totusi mai mult parte din noi, ca femei... nu pot explica si nu intelegeam nimic legat de asta pana acum.

pe langa spaima pe care o am legat de nastere si tot ce implica ea... mai este una - cand vom fi 3 pe bune.
oricate sfaturi am primi sunt convinsa ca pana nu ne izbim noi de evenimente, nu avem cum sa le anticipam sau cum sa manageriem anumite situatii in care nu am mai fost niciodata pusi.

ca o concluzie, traiul in doi a fost scurt. nu ne prea cunoastem. daca era mai lung ne garanta ceva ca ne cunosteam mai bine? exista vreo garantie in asa ceva? nu cred. si daca ne-am fi cunoscut mai mult am fi fost mai fericiti decat suntem acum? am fi descoperit oare vreo cheie miraculoasa pentru un trai impreuna perfect? da, suntem fericiti pentru ca avem de ce sa fim. speram la lucruri bune si la momente frumoase si nu vrem sa existe "daca" legat de viitor. "daca" asta e adus sau nu sa deschida alte carari si nu avem de ce sa ne gandim la ele acum.

asadar, sunt curioasa ce va fi. bebe se apropie... ma duc sa ma mai gandesc la discursul de intampinare.

imi placea sa merg la film (da, floricelele alea crantanitoare au si ele partea lor de vina), dar de la un timp imi dau seama ca ori am luat-o eu pe aratura ori filmele. nu pot spune ca am mai vazut ceva memorabil in ultima vreme.
ultima data am fost la Inglorious Basterds. as spune ca e o poveste destul de interesanta cu o viziune mai mult decat surprinzatoare pentru mine, dar... oricat de Tarantino ar fi, eu nu am reusit sa rad in hohote ca ceilalti din sala. am pufnit a uimire poate de vreo doua ori, am apreciat cum a fost jucat rolul col. Landa, mi-au displacut profund grimasele lui Pitt si m-a surprins totusi ca finalul nu respecta catusi de putin firul istoriei. mi-a placut filmul, dar se pare ca nu l-am inteles asa cum au facut-o ceilalti din sala. nu am hohotit deloc. asadar pentru mine un film dragut, pentru altii chiar o comedie.
apropo de hohoteli - imi doresc sa vad un film la care sa rad cu lacrimi, o comedie care sa imi aduca ceva inedit nu doar same old american bullshit de prin comediile din ultima vreme.

ma gandeam ca viata iti pune pe tava niste chei si chiar daca alegi usa dupa care se afla muntele de ciocolata in loc de viespar sa spunem, tot mai vine cate o rafala, cate un vanticel care sa schimbe cursul lucrurilor. doamne fereste sa aflii dupa o vreme ca esti diabetic! oricum, e mai usor sa judecam ce vedem prin curtile altora decat sa ne uitam cu atentie la noi.

eh, dar vine weekendul, desi pentru mine notiunea asta a cam disparut, tot ma bucura venirea lui. asadar, sa avem un sfarsit de saptamana frumos si un inceput si mai si!

va las cu o melodie veche cu refren frumos :)

azi am luat o rama foto si am si printat o poza. da stiu, mai era si varianta cu rama digitala, dar la chestiile electronice nu ma pot decide niciodata usor... si apoi, pot pune poze care sa se tot schimbe ca screensaver pe computer.
de multa vreme imi doream sa am in casa o poza inramata, dar niciodata nu mi-am gasit... curajul? poza are 2 personaje - locatarii casei, mimozel si mimozica. sper sa ne induioseze vederea ei si sa ne dea ganduri de bine atunci cand o vedem... iar in caz ca suntem nabadaiosi, poate fi folosita si ca instrument de dat in cap sau de aruncat dupa celalalt - suficient de mare sa fie considerata "arma" valabila si destul de usoara incat sa nu provoace rani grave. pam-pam!

lumea asta e tare ciudata! parca au mai fost concerte si pana acum si nu sareau diversi sa arunce cu noroi in menestrel - ca e baba, ca e baba pedofila si zoofila, ca arata a barbat, ca are vene, ca are muschii prea mari, ca uite ce maini de barbat are, ca din cauza Madonnei a murit rockul, ca toti care vor merge la concert sunt niste fraieri si niste dobitoci care nu stiu ce inseamna muzica "adevarata", ca ce pretentii are, ca e o tarfulita fara voce, ca asa si pe dincolo...
acum... ce sa spun... sunt convinsa ca de asta ii vine ei in momentul asta sa tuseasca...
mi-as dori eu sa am muschii aia mai ales la varsta ei(e de o seama cu mama)... nu stiu cum se face ca de obicei cine comenteaza de rau de musculatura Madonnei are niste flescaieli... o fi luat ea si bomboane, bisturie, injectii, etc... dar daca din asta traieste, de ce nu?
si acum pe bune, sa fii tu Madonna, nu ai avea si tu pretentiile tale? cu banii ei nu ai apela si tu la ce e mai bun si mai nou ca sa arati cat poti tu de bine? ce trandafiri nene, orhidee albe pentru mine, va rog! matasea pe tavan poate sa ramana.

aseara am fost la petrecere la piscina... nu prea s-a balacit lumea, dar a iesit bine. am cunoscut multi oameni prietenosi, pe unii ii stiam doar virtual.
am fost foarte surprinsa cand am primit si cadouri dragute - un fel de album foto inedit ce se poate completa cu text si poze diverse, pentru primul an de viata al bebelui de la Crizu si cercelusi handmade de la Andreea aka Glorybox, pe care astazi i-am scos la purtare. Cristi a primit si el o carte foarte interesanta despre Primal Lifestyle, pe care eu am si inceput sa o rasfoiesc :D, pentru ca o vazusem deja pe net si eram curioasa ce contine, mai ales ca am ajuns la marul lui Mark la sugestia cuiva pe blog, atunci cand cautam ceva pentru nutritia sanatoasa a bebelusilor.
mai multe despre intalnirea de aseara, dar si o groaza de informatii despre viata sanatoasa pot fi gasite pe comunitatea Getfit

ceva amuzant gasit prin bloguri:

Ora 14.00. Multă lume în casă. Mama s-a coafat, tata are un soi de şervet verde legat de gât, cam ca babeţica mea, dar mai îngust. Arată caraghios, am râs de el. Bietul tata, crede că râd de fapt cu el. Oricum, suspect de multă agitaţie. Presimt că e în legătură cu mine. Ia să stau treaz. Nu, mamă, nu vreau să dorm şi nici să mănânc. Voi îmi pregătiţi ceva.

Ora 15.00. Au mai venit şi alţii. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă şi mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit - ce, ne cunoaştem? Pe voi vă gâdilă necunoscuţii în dormitor? Ia să plâng niţel, poate mă ia mama-n braţe şi scap. Deci trag aer în piept, deschid gura şi…

Ora 15.45. Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu? că acuma m-au trezit. Ce mitocani… Bă, dormeam, da? Ce mă trambalaţi atâta? Na, că acum a apucat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume eşti? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept…

Ora 16.15. Credeţi că am chef de plimbare? Adică, zău, vă imaginaţi că asta vrea omu’ sâmbătă după-amiază pe la patru, să se dea cu maşina? Şi acum ne şi întoarcem, că cică au uitat un certificat de naştere. Asta mi se pare o prostie - ce, aveţi nevoie de dovezi că m-am născut? nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeţi? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat!

Ora 16.30.. Oooo, ce de luminiţe-n camera asta! Şi ce tavan înalt! Miroase cam naşpa, n-ar strica o curăţenie generală, dar dacă n-au ferestre, nici n-ai ce să speri… Uite-i şi pe tipii ăştia, umblă-n rochii aurii cu mâneci negre, doi bărboşi… na că unul a pus mâna pe mine - ia gheara, bă naşpetule, ce-i cu manierele astea?

Ora 16.40. Cântă - sau aşa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lângă ăştia. Aloouu, mă blues brothers, mai încet că nu mă mai aud gândind! Mă ţine-n braţe o tanti, habar n-am cine e, ăia rag de mama focului, e cam multă lume în spate, e şi oală mare în stânga, o masă… Cred că ăştia vor să mă mănânce. Băi, trebuie să scap de-aici imediat. Mama! Maaaaa-maaaaa! Cât mai tare: MAAAA-MMMAAAAAA!

Ora 16.50. Urlu în continuare. Pân-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar, în loc să mă scape din beleaua asta îngrozitoare (în care tot ea m-a băgat, dacă e să mă gândesc), a vent să-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu, mamă, că am nevoie acum? Ia-mă de-aici, nu-i vezi p-ăştia ce-mi pregătesc? Ce trădătoare… Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva tocmai din partea ei.

Ora 17.00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot în spatele bărboşilor stau. Ăia fac vrăjitorii peste cartea de bucate, lumea îi aprobă cu gesturi stranii. În oala aia e apă, m-am prins. Nu văd de-aici dacă e vreun morcov şi niscaiva păstârnac înăuntru, dar n-am nici o-ndoială. Cred că mă fac ciorbă. Am încurcat-o rău de tot. Cred c-am şi răguşit, dar nu mă las - cineva trebuie să mă salveze şi pe mine. Cineva, oricine, ajutor!

Ora 17.05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu mă păcăleşti.

Ora 17.10. Nenea face avioane cu mitraliere şi cu bombe. Am tăcut, fazanul crede că datorită lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar îmi conserv puterile magice. Când or vrea să m-arunce-n oală, o să-mi iau zborul şi-o să le dau cu tifla din turlă. Roadeţi-vă unghiile, na, canibalilor.

Ora 17.15. Gata, pân-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe masă, m-au dezbrăcat. Pentru o clipă am ajuns pe burtă, dar puterile magice n-au acţionat, n-am putut s-o şterg, deşi am încercat. Acum m-a luat bărbosul nr. 1 şi mă duce spre oală. Acum, ajutor acum! Bă, nu mă băga-năuntru, bă, stai aşa…

Ora 17.15. WHOA! S-a răzgândit, uite-l că mă scoate. Stai să ţip.

Ora 17.15. Nu, iar mă bagă-n oală. Mă, nebunule, termină!

Ora 17.15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu ştiu dacă vrea să mă înece pe bune, că mă ţine de nas şi gură. Poate vrea să mă sufoce? Mă deşteptule, tu respiri cumva pe alte găuri?

Ora 17.15. Dacă mai face asta încă o dată, pe bune dacă nu fac şi eu ceva pe el. Măcar atât. Ia, că mă ţine deasupra oalei, să mă scurg. Ce înapoiaţi… de prosoape n-aţi auzit?

Ora 17.20. Credeam c-am scăpat, că s-au îndurat.. M-au luat de la oloi, m-au îmbrăcat la loc, dar m-au dat şi cu ulei şi tot lui nenea ăla m-au livrat şi ăla merge cu bărboşii într-o cameră secretă. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorbă. Unde duceţi voi copiii mici, mă nenorociţilor? Ia să urlu un pic, poate atrag atenţia cuiva, deşi ăştia-s clar vorbiţi între ei.. Las’că scap eu şi vă dau pe mâna Poliţiei!

Ora 17.25. Nu trebuia să urlu. Mi-au băgat pe gât droguri cu linguriţa. Se-nvârte tot, mă ţin de bărbie să-nghit. Am reuşit să scuip un pic, dar bărbosul s-a ferit, e clar că are experienţă, pezevenghiul. În schimb, fraierul care mă ţine strâns în braţe e începător. Acum are o amintire de la mine pe rever.

Ora 17.30. Dhhroglgul ăla îşşşi mmfaşeee emfectul… mmmmhhhmmm… mi-e somn. Tu, trecătorule, dacă citeşti asta, să ştii că m-am luptat ca un bărbat şi-am fost învins mişeleşte. Adio şi să vă stau în gât.

Ora 18.00. M-am trezit din nou. Sunt viu, întreg.. Nu ştiu cum am scăpat, dar încă un botez nu mai suport. Băi, deştepţilor, sper că nu vă mai vine vreo idee săptămâna viitoare.
Femeie, ia scoate sutienul şi fă-te-ncoa. N-am uitat că m-ai trădat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame.

ieri imi da Olivia un link cu o povestioara amuzanta dorobantiera de pe blogul lui Cabral...
eu nu imi explic ceva: de ce sa vrei sa te duci in Dorobanti? nu exista alt loc de vitrina in Bucuresti?

acum vreo 7-8 ani tin minte ca am nimerit de 2 ori in 2 cafenele diferite de acolo si ma intrebam inca de atunci ce o fi atat de special la locul ala, pe langa scanarea ridicola care ti se face de cum pasesti jos din masina si te indrepti catre un astfel de asezamant. cine ma invitase la cico acolo dorea sa fie vazut... pot intelege dorinta asta de a arata lumii ce ai, ce frumos esti, ce masina conduci, dar... de ce sa nu o faci intr-un loc mai frumos, mai aerisit? de ce in Dorobanti??

in ultima vreme am mai aterizat in zona minunata pe la ore tarzii, cand magazinele se inchid si in caz ca ti se face foame si bate vajul in frigider, te poti duce la supermarketul non-stop de vis-a-vis de zona miraculoasa de cafenele. (doamnele care vand la carne si mancaruri gatite s-au oferit sa imi dea sa gust de prin bucate ca sa nu mi se faca rau de pofta... au vazut burtica, dar nu prevazusera tunetul de langa mine: "Nu are voie! Bebele nu vrea chimicale si prajeli!")

de ce mi se pare mie aberant sa te duci in Dorobanti? cafenele mici si inghesuite cu "terase" minuscule(a se citi niste masute cu scaunele tuflite direct) pe trotuar.

ce view ai in Dorobanti? o strada ingusta si supra-aglomerata, buluceala de masini din toate directiile, supermarketul non-stop cu reclama luminoasa uriasa de supermarket non-stop, un chiosc cu flori si florarese, masini parcate claie peste gramada, indivizi care iti fac semn sa te parchezi ca sa "aive ei grije de masina" contra cost de parca le-a luat mamuca lor bucata de strada (of mama, de ce nu m-ai facut Chuck Norris sa bat la ei cum se bat nucii toamna?!), cersetori si alte lighioane din fauna bucuresteana.

de ce nu isi fac ei un loc de filfizoneala undeva cu verdeata, cu copacei (dupa care sa se poata ascunde acei paparazzi fara de care nu ar putea trai), unde sa respire un aer proaspat, sa mai simta vantuletul pe fata in loc de fum de la tava de bolid... zau daca pot intelge!

de ce imbogatitii astia care doresc sa se afiseze nu au grija de aspectul lor fizic? de ce isi inghesuie burdihanele in muleuri sau isi ascund ciolanele in camasi discret descheiate catre perii dah pah pept. de ce baieteii cu bani garla de la parinti investesc mai mult in aspectul fizic al atasamentului pe toace decat in propria persoana?

de ce politaii de pe Magheru sunt niste hamesiti nesimtiti care opresc spre amendare sau spaguire doar femeile in masini decente, care clar sunt ale lor, luate in rate sau bani jos sau de la firma la care lucreaza si niciodata nu opresc vreun burdihanos revarsat in Q7 sau vreo mimoza clefaitoare de guma si ruj infipta in bolidul scandalos si care nu stie decat ca masina ei e fita si ca e tare. (imi aduc aminte de un specimen de genul asta in ferrari pe autostrada venind de la Constanta acum vreo 2 ani... nu mai are rost sa povestesc, dar masina era irosita total).

ei bine, in ultima vreme am stat mai mult in casa. ziua e prea cald sa ma aventurez pe afara, asa ca plimbarile de seara in parc sau iesirile la masa sunt mai mult decat asteptate.

de condus nu ma mai simt in stare sa o fac - pe langa stres, pozitia la volan din cauza inaltimii era oricum destul de incomoda, acum si cu burta, clar nu ajung cu mainile la volan nici sa il rog frumos. mai vreti picioroange? asa ca am taiat de pe lista si plimbarile la ai mei, statul prin curte, ciugulitul de zmeura si lenevitul in timp ce mama imi face bunataturi.

ce fac in casa?

la inceput am desenat, dar acum nu mai am cum sa tin foaia intr-o pozitie confortabila. mi-ar trebui un sevalet, dar parca sunt destule porcarii prin casa si nu vreau sa ma impiedic si de ala.

apoi am tot citit pe net vrute si nevrute despre sarcina si bebe si tot mi se pare ca habar n-am de nimic. mai nou mi-am dat seama ca ne pacalesc: sarcina nu dureaza 9 luni, ci vreo 10!!! nu inteleg de ce nu ni se spune asta din start sa stim ce ne asteapta macar!

tot citind si rasfoind mi s-a nazarit astazi ca as incepe sa sufar de o sciatica sacro iliaca - daca e cu trozneli si ceva durere, clar ca am! m-am uitat eu dupa ceva exercitii, am dat din craci... m-as duce la inot dar clorul si mizeria din apa plus imunitatea oarecum scazuta din timpul sarcinii nu se pupa, asa ca mai bine nu. plus bubuielile din ureche din cand in cand pe care nu le-am identificat inca. acum ma intreb ce o sa mai apara in urmatoarele 16 saptamani (multe mai sunt!)

pe siteurile de profil se spune ca sarcina e minunata. este din anumite puncte de vedere, dar din altele... eu am inceput sa ma simt ca o testoasa cu carapacea in fata. nu mai pot dormi pe burta de luni intregi, iar ridicatul de pe canapea... o macara va rog!

in plus, nu mai am cu ce sa ma imbrac. hainele pt gravide mi se par oribilie de-a dreptul. nu vreau salopeta de blugi din filmele americane nici sa ma bati! daca pana acum am putut sa port din pantalonii si blugii cu talie joasa pe care ii aveam de dinainte de sarcina, acum burta creste vazand cu ochii si in afara de 2 perechi de pantaloni de in cu elastic la spate si inca niste salvari... kind of... cu o talie de bumbac ce ma fac sa arat gratioasa ca un sac de cartofi, altceva nu mai merge.

ieri fiind soarele in nori am iesit 2 pasi pe mosilor sa caut pantaloni si m-am intors cu 3 perechi de incaltari si un colier. not good! acum trebuie sa le fac loc si astora... nu e de ajuns ca tona mea cu tona cenusaresului invadeaza dulapul de pantofi si o bucata buna de sifonier.

o singura data m-am aventurat sa probez niste odiosenii pentru gravide de la debenhams. blugii erau evazati, intr-o culoare oribila, cu o talie croita bizar care imi aducea aminte de braul pt spate al bunicii si cracul imi ajungea cu greu pana la jumatatea gambei. m-am uitat si la alti pantaloni... si mi-am dat seama ca asta era lungimea lor "normala". booon! rochii si fuste nu port pentru ca ma simt expusa si despuiata complet.

de 3 zile apa rece la baie nu functioneaza - vreo defectiune minunata in bloc. ce rezulta de aici? morman de haine in cosul de rufe, probleme la toaleta, dusuri in reprize ca sa nu ma oparesc.

dar sunt fericita ca in afara de burta, sarcina nu m-a chinuit deocamdata mai mult cu kg dispuse aiurea. sunt tot eu... la fel ca inainte plus un bebe in fata.

apropo de bebe... aflasem ca unele femei simt bebele ca pe niste aripioare de fluturasi. ahaaam :)) al meu e pe baterii! imi trage suturi si pumni non stop. uneori imi da cu picioarele atat de tare ca trebuie sa ma asez imediat. mai nou am dovada si pe dvd, pentru ca neastamparat a fost si la eco... asta pana cand i s-a facut somn si s-a intors tacticos cu fundul.

eu nu va intorc fundul, dar daca o sa vedeti in vreun restaurant simandicos o femeie cu burta imbracata in trening, in timp ce restul au pe ele pantaloni decenti si haine adaptate ocaziei, sa nu o judecati prea aspru. ar mai fi varianta sa merg in chiloti sau in cearsaf...

sper ca nu imi voi pierde mintile... mai am 16 saptamani...

aseara dupa ce am fost la piesa de teatru High Heels de la Cochet Image Store am fost la film. piesa a fost foarte amuzanta, locul desfasurarii foarte frumos, scaunele foarte comode.
apoi a urmat Terminator 4... Ice Age incepuse deja si baietii nu vroiau oricum la desene. Terminator 4 mi s-a parut prost. 3 si bineinteles 1 si 2 au fost cu mult peste. am aflat totusi niste chestii interesante din film: toporul este o unealta foarte potrivita si in 2018 in lupta contra robotilor, robotii sunt niste tampiti care nu-s in stare sa traga fix la tinta si pentru a se elibera din prinsoare isi sfarteca un picior in loc sa traga in sfoara care ii tinea, femeile raman la fel de proaste si sunt in stare sa vada umanitate in orice bazandu-se pe feeling, Arnold are un corp de mascul feroce si la 108 ani (riiiight!).
partea proasta e ca va urma si cred ca destul de curand. ar trebui sa lase un spatiu de ceva anisori buni pana sa mai faca inca un Terminator. risca sa devina o porcarie in serie daca se repeta povestea in felul asta.
sunt tare curioasa batranica si cele 2 nepoate care si-au dat seama dupa jumatate de film ca sunt in sala gresita, la ce film aveau bilete de fapt. era totusi 12 noaptea...

eu nu prea merg la concerte pentru ca nu prea imi place mizeria si betivaneala. pentru ca imi plac toate melodiile, am fost ieri la Moby. dupa ce am dat niste ture de Romexpo cautand parcare si apoi intrare, am ajuns in sfarsit acolo. pe drum un rau pletos de rockeri pe care scria Motorhead... rockerii se retrageau. cantarea Moby a fost frumoasa, lumea relaxata, betivanii fericiti.
la un moment dat am vazut un nene foarte gras cu o palarie pescareasca pleostita pe cap, carand ceva in spate. m-a induiosat, mi s-a facut mila cum il vedeam mergand agale pe langa multime. eu credeam ca are in spate un cos de gunoi cu un stegulet in varf si mi se parea meschin ce i se intampla, ce cruda e viata cu unii oameni, avand in vedere ca multimea arunca gunoaiele pe jos si bietul om se plimba degeaba printre ei ducandu-si cu amaraciune supraponderalitatea si avand o fata chinuita. apoi am fost luminata - omul cara un recipient cu bere, steguletul era cu reclama berii, tinea cu strasnicie furtunul cu robinet in mana pentru eventualii doritori. nutritionistul de langa mine imi spune ca arata ca si cum ar fi baut el toata berea din butoi. si uite asa s-a dus pe apa sambetei toata induiosarea mea...
am plecat happy de la concert. muzicile mi-au placut. pacat doar ca nu am putut merge mai devreme sa prind si Ayo, desi nu stiu ce faceam pana cand incepea Moby... Motorhead not my style. am auzit si o discutie dintre 2 indivizi - "bai nene in ce hal cantau astia de la Motorhead live... nu intelegeam nimic din ce e acolo... mai degraba am inteles de la Obi asta".

zilele astea sunt cel mai fericit om pentru ca ploua. niciodata nu m-am simtit asa de bine pe ploaie. e racoare si aerul a devenit respirabil in Bucuresti. pacat ca am balconul plin de porcarii ramase de la renovare plus altele amestecate si nu pot sa stau frumos pe scaunel si sa ascult ploaia mai aproape (si masinile care trec prin ploaie). azi dupa ce se opreste cred ca dau fuguta pana in parc... nu am mai iesit de ceva vreme din barlog.

sunt oameni care strabat lumea, cuceresc piscuri pe care altii le vad doar la tv. altii se dedica trup si suflet creatiei, fie ea pictura, muzica, fotografie, etc.
altii care isi fac din cariera viata si sunt poate doctori, avocati, actori, contabili.
altii care se dedica doar familiei si casei si sunt parinti, casnice sau au zacusca perfecta.
e cam greu sa ii amesteci si totusi vazusem povesti ca "7 ani in Tibet", apoi cu o sotie care a renuntat sa fie mama pentru a se dedica total sotului care nu doarea copii pentru a fi artist (pictor), o casnicie care nu a mers pentru ca ea avea o cariera ce presupunea deplasari multe in afara tarii, alta pentru ca el era alpinist si tot asa.
care dintre ei traieste pentru el? care traieste pentru a fi apreciat? care traieste pentru a ajuta pe altii capatand astfel recunoastere?
care este egoist? exista vreun egoist acolo sau sunt doar oameni care nu se multumesc cu jumatati de masura? sa vrei lucrurile in felul tau te face egoist?

azi am aflat ca de fapt o sa am un baiat si nu o fetita cum imi spusesera initial. crezand ca voi avea fetita imi imaginam deja dansuri de societate, agrafe, zulufi blonzi, fustite si topaieli... acum trebuie sa schimb exercitiile de imaginatie - zulufi bruneti si piele colorata ca a lui taica-sau si de restul inca nu stiu... ma mai gandesc.
sper ca data viitoare sa nu aflu ca de fapt am gemeni ca deja...

azi am fost pentru (cred) a treia oara in viata la un tratament cosmetic. fata imi era destul de deshidratata (beau vreo 4 l de apa pe zi) si iritata.
experientele trecute (alte saloane, alti ani, alte cosmeticiene) mi-au lasat un gust amar insotit de traume fizice - plecam de acolo ca ciuruita de un stol de viespi agresive si cu dureri ingrozitoare de nas. duduile cosmeticiene nu vroiau sa inteleaga cum ca tenul meu se usuca dupa aburi fara sa dea cu ceva pe el si treceau direct la masacrarea punctelor negre de marimea unor varfuri de ac. nasul, saracutul de el, a fost cel mai chinuit, duduile apasand cu toata forta corpurilor rubensiene sperand si oftand sa scoata cate ceva... bineinteles fara prea mare succes.
daca se uita cineva la Ally McBeal, in acele momente imi imaginam cum duceam mainile subit in spate si cum stateau ele aplecate deasupra mea le luam pe madame de cap si tranteam cu ele in stanga si in dreapta... vis total nerealizabil, pentru ca m-ar fi incomodat desigur lampa aia obositoare.
ieseam din salon cu fata tumefiata, fata de la casierie se uita suspect la mine, duduia de obicei imi sugera vreo pudra de la farmacie ca sunt "un pic iritata" si apoi ieseam ascunzandu-mi fata pana ajungeam acasa. dupa vreo 2-3 saptamani mi se ducea roseata de pe fata si se si desumfla...
azi m-am dus increzatoare si hotarata sa nu imi mai faca acea curatare odioasa, ii spun dragutei ca merg la o petrecere si am nevoie de fata mea diseara. am scapat asadar.
dupa ce ma da cu tot felul de smacuri cu miros dubios si imi face un masaj simt la un moment dat ceva dubios - vitelusa s-a infipt cu penseta in sprancenele mele. vitelusa avea parul rosu rozaliu in cap si sprancene negre firicel, contur de cleopatra si piele prajita la solar. am sarit de 2 m urland disperata ca sprancenele le vreau acolo la locul lor, neatinse de alta penseta decat de a mea. dupa ce ca-s blonde, iar vara la soare aproape albe... atat imi mai lipsea... sa ma trezesc si spana.
se termina tratamentul, duduia isi manifesta din nou regretul ca sunt insarcinata si nu poate sa imi prescrie ea un tratament medicamentos serios (say what?). plec usor dezorientata si acasa ma uit repejor sa vaz efectele de moment - nas cojit si... cam atat. ooook.
pentru mine un tratament cosmetic nu e un moment de relaxare ca pentru alte femei, deci de ce m-as mai supune la asa ceva pe viitor, daca rezultate, macar de moment, nu exista? acum doi ani imi luasem un abonament la masaj de relaxare si dupa primele 3 sedinte cand adormeam aproape si apoi trebuia sa ma infofolesc in plina iarna si sa plec acasa, urmatoarele sedinte mi se pareau interminabile si ma simteam presata sa merg la ele. asadar s-a dus si experienta mea cu masajul cu abonament... mai rarut e mai dragut... de atunci deloc. acum, vroiam si eu o piele mai moale, mai luminoasa un pic... chestii pe care le obtii si daca iti dai cu o crema noua... nu asteptam minuni. nas cojit puteam sa imi fac si singura daca nu ma dadeam o zi cu crema. asadar, ori ma voi duce la ceva tratament ultra serios (daca exista), ori stau frumos acasa si ma dau cu smacurile din dotare. din banii aia imi mai luam un tub de crema.

nu mirosea nimeni urat in salon, dar sconcsii traiesc printre noi. oare daca ii spui cuiva ca miroase foarte urat se supara? ieri am stat la o coada sa achit produsele la supermarket dupa un nene care m-a terminat. era cat se poate de clar ca nu se spalase de zile bune. nu mirosea nici a omul strazii si nici a ingalat de autobuz in bluza supraelastica. mirosea oribil! nu imi dau seama ei pe ei cum se suporta si cum de nimeni dintre apropiati nu le spune ca au o problema. sa fie vina apometrelor?... parca si inainte de apometre erau destui sconcsi pe langa noi.

daca i se face cuiva pofta de dulceata de cirese amare sa si-o puna in cui sau sa se multumeasca cu cea fara gust de la magazin.
niciodata sa nu incercati asa ceva acasa!!!!!!!!
doar daca aveti ca hobby sa reparati ceasuri pentru pitici, sa sculptati scoici, sa construiti orasele din bete de chibrit sau scobitori, sa crosetati, sa buchisiti si sa chinezariti... atunci gatitul acesteia in casa e clar pentru voi.
astia ca mine, stilul smuls si aruncat, cautatorii de chestii simple si rute usoare... NU!
am imbatarnit astazi incercand sa scot samburii din aceste odioase fructe, mici si improscatoare de substante colorate pe pereti. gresia si faianta albe au mai rezistat, chitul dintre ele s-a albastrit si nu se mai ia. alte pagube care se pot spala, insa - fata de masa, obiectele din bucatarie, tricoul si corpul meu. mai jos o poza cu fiertura (care miroase demential, dar am niste nervi groaznici pe ea) si cateva imagini cu dezastrul... bine ca am folosit manusi!
mai pe seara o sa pozez si varianta finala de dulceata... acum e la fiert.
am sunat-o pe mama care se fofilase dragut de la aceasta indeletnicire spunandu-mi ca nu a gasit nicaieri cirese amare, sa dea strigare la rubedeniile din Gura Humorului, fooooarte pricepute in ale dulceturilor si preparatelor culinare de orice fel. voi suna curand si la Onesti pentru dulceata de nuci verzi, de fragi si mai apoi de gutui.
ce trebuie sa faca omul pentru o clatita! eu asa ceva nu mai fac!





Later edit: se pare ca a iesit buna la gust... dimineata disparuse deja un borcan...

mai jos un piure de fructe proaspete din gradina parintilor - capsuni si caise.
e acrisor si foarte parfumat si e o metoda perfecta sa iau anumite suplimente alimentare lichide, care altfel zaceau prin frigider.


mda, e clar - trebuie sa imi iau rpd un aparat foto. sarmanul telefon nu face fata deloc. oricum live piureul arata ca un sos delicios de fructe.

hihi... am scapat de grijile astea... pentru o perioada cel putin.

zilele astea am stat mereu pe net si am inceput sa citesc despre alimentatia bebelusului. am citit tot felul de grozavii si sunt destul de ingrijorata pentru ca e clar ca nu vreau sa ii dau cine stie ce formula chimica pe post de laptic, iar capra nu pot creste in bucuresti.
mai mult, taica-sau ar vrea sa ii dam carne (mai in gluma, mai in serios) direct dupa alaptare, ca sa fie bebelul strong... nu am gasit inca pe net nici o sursa de informare de tipul Maker's Diet pt bebelusi.
am scos zeci de retete pt piure de facut in casa si am aflat ca morcoveii au nitrati si trebuie dati in cantitati limitate ca sa nu devina bebele cianotic.
ce ma fac eu totusi cu cerealele? exista si gluten-free babies, dar oare chiar e necesar de la o varsta atat de mica? intre timp, am experimentat o chifla din faina fara gluten si e buna la gust (am mai pus in ea chimen si seminte de in).
am intrat si in jungla forumurilor pt mamici... am si pus o intrebare pe unul - legata de refuzul meu de a vaccina bebelul la nastere cu toate porcariile pe care le-au introdus acum. sunt unele cu care sunt de acord, dar sa fim seriosi, sa o vaccineze pentru bolile copilariei mi se pare nu doar inutil, ci complet aiurea avand in vedere cu ce substante sunt facute vaccinurile. unde mai pui ca vaccinul nu da imunitate pe viata pt acele boli... dar trebuie sa fie si firme de medicamente si copii autisti, samd. mi s-a raspuns ca vreau sa imi omor copilul si ca nu va fi primit la anumite gradinite fara toate acele chimicale bagate in el... deci "mafia" e destul de extinsa. nu-i nimic... oricum nu as fi vrut sa o duc la acele gradinite.
deja ma gandesc cam ce baliverne si ganduri inguste imi vor indruga anumiti pediatri si sunt pregatita sa spun ca ei pana la iesirea din cabinet... pentru ca asta e lumea. eu sunt patita cu doctorii si obisnuita cu vorbitul din carti si recomandarile universal valabile, de parca am fi toti niste clone.
cercetarea continua pe subiectul asta...

mai jos, o parte din recolta dintr-un mini-cais pus pe treaba din micuta gradina de la ai mei si tot acolo o vaza cu trandafiri rupti dupa furtuna aia oribila. pe cei din gradina nu i-am fotografiat pentru ca daca i-as lua pe tufe as stirbi din frumusetea ansamblului.

pe 22 mai am simtit pt prima oara niste miscari in burtica. fetita mea danseaza din cand in cand :).
si ca sa aiba prilej de dans, am tras ieri o fuga pana la Iarmaroc, langa Ploiesti... am vazut cativa oameni interesant imbracati, am auzit ceva triluri electronice in padure si apoi am plecat spre Sinaia.


desi am carnet de ceva vreme, nu am condus niciodata in afara Bucurestiului... pana ieri. pana la Ploiesti a mai fost cumva, mai ales ca era soarele pe cer, dar drumul dintre Ploiesti - Sinaia facut noaptea nu era clar de nasul meu. imi cer scuze soferilor care au stat dupa fundul meu pe acel traseu... si fac apel catre cei care se ocupa cu marcatul strazilor - va rog eu mult marcati naibii sensurile si benzile si tot ce mai trebuie marcat pe serpentinele si curbele alea ca blondele ametite ca mine nu inteleg nimic din strazile alea noaptea. groaznic!
astazi insa, am fost chiar curajoasa si sunt mandra de mine. drumul pe timp de zi a fost fara stomac strans si cu mai putine tineri de respiratie... iar la drum intins era chiar piece of cake - am facut si depasiri :D... yeah, I know, girl stuff...

daca tot stau pe acasa, incerc sa invat sa desenez. pana acum ma mai jucam cu diverse forme si figurine, dar nimic real.

da, stiu... marul arata ca o inima cu coada...


am incercat pt prima oara carbunele... and I hate it! plus ca au ramas denivelarile suportului pe care era fixata plansa. nu cred ca mai folosesc prea curand... te faci ca porcul si pe maini... mai vad eu daca progresez. pleasca din fundal e o palarie... imi place paharul.


incerc sa nimeresc proportiile corpului... cumva femeile pe care le desenez eu arata masculin... ea e cea mai feminina. cica ar trebui sa le fac soldurile mai late... of, o sa aleg ca model o poza cu o femeie mai cu forme sa vad ce iese. aici e musculoasa fara cap si cu maini de alien. nu am invatat inca sa fac fete si maini.

ma uit minunandu-ma la o emisiune despre alternativa la gay fest - marsul pentru familia autentica.
un preot si un doctor dau sentinte, afirma aberatii de genul: "hai sa ii ajutam", "boala a spiritului", "familia heterosexuala nu este expusa la boli"... aloo! trezirea!
nu spun ca mi se pare ok sa fie nu stiu ce parada tematica in acest sens pentru ca nici heterosexualii nu fac festival din preferintele sexuale, dar de unde pana unde cu ajutorul, boala, samd? ca in multe alte puncte pozitia bisericii mi se pare penibila, dar si un doctor?
familia autentica? buna, rara, dar astea sunt vremurile.

pe plantatia frumos spoita se facea ca lumea isi cerea drepturile si respectarea promisiunilor facute cu mult timp in urma. pentru unii trecura ani, pentru altii luni, pentru mine "doar" 1 anisor...
si eu, ca oricare, citisem pe net sau auzisem de sprancene ridicate pe la interviuri la schimbari frecvente de job asa ca am stat si am prestat si am sperat si am cerut si am luat... ce? ... nu pot sa vb urat ca nu se cade.
continuarea povestii e una complicata si cu ite incurcate rau, dar voi incerca sa o spun simplificat.
subsemnata duce adeverinta medicala parafata cum ca... baby on board. nefiind angajata direct a plantatiei, firma de inchiriere/distributie sclavi imi da hartiuta iscalita si de ITM. toate bune si frumoase o saptamana... dupa care, the boss almighty al plantatiei pe care prestam imi spune subit ca nu mai are nevoie de serviciile mele, fara nici o alta explicatie. la sfarsit ma intreaba sec: si? probleme cu sarcina?
buuuuun. vestile circula repede, lumea se ingretoseaza, primesc imbratisari, flori, vorbe de incurajare, asist la cateva demisii in jur de la prea multa asteptare si speranta ca se va intampla ceva pozitiv pentru ei, dupa promisiuni si apoi aflu si motivul pataniei mele. pana atunci credeam ca eu cerusem respectarea promisiunilor si incomodasem cumva oamenii pe timp de "criza".
nu!
dupa ce doamna sef de HR imi spune senin ca dorea de multa vreme aducerea noii angajate, pentru ca ii promisese (cu experienta de HR... desi jobul meu nu avea nici o legatura cu asta) ma roaga duios "sa fiu omenoasa" si sa ii fac un instructaj amanuntit.
toata lumea stia ca departamentul de HR e unul important mai ales in corporatia asta, unde rar se imbatraneste in job datorita salariilor in principal; aici se vine pentru a avea scris frumos in CV 3 litere cu mare rezonanta. eh, la venirea doamnei, pe langa aducerea cunoscutilor ei in echipa proprie, asta insemnand concedierea celor deja existenti se pare ca mai era un plan. :)
de ce? sunt mai multe posibilitati: sa fie pupincurism pe mai multe cai(cea mai apreciata forma de manifestare catre boss almighty), sa fie oamenii din jurul lui boss almighty adusi de ea (o mai mare usurinta in cererile de tip santaj: daca nu imi dai plec si eu si tot ce am adus cu mine - facut deja si functionat), sa fie omul ei cel cu acces la absolut toate documentele si planurile de maretie (not!)ale plantatiei, etc.
au urmat si alte detalii pe care nu are rost sa le mai amintesc in poveste.

concluzia: stau frumos acasa pe un salariu intreg platit de firma de inchiriere/distributie sclavi, pentru ca femeile insarcinate nu pot fi concediate dupa bunul lor chef, fara motive si fara explicatii; da, am fost "fata de treaba" (nu stiu daca e bine) cu noua angajata si i-am aratat/scris cam tot ce era mai greu. au urmat telefoane cu intrebari usor penibile, dar sa le punem pe seama greutatilor de inceput...

cam asa... ultima perioada e caracterizata de o acuta lipsa de chef. nu as numi-o chiar plictiseala. fac diverse, dar parca mai e loc. o sa o numesc perioada de tranzitie... de la programul minunat de la job cu orele pierdute in trafic si trezitul devreme la lenevitul pe canapea, ceva trebaluit prin casa, plimbari lungi prin oras si mai nou un curs, vizite la parinti, magazine, etc. se pare ca ma asteapta vreo 2 ani si ceva in fata fara mers la job si trebuie sa ma desprind de tiparul ultimilor 8 ani - inca mai simt ca ziua se termina la ora 6 PM si ma simt vinovata ca ma trezesc in jur de ora 10. sentimentul de vinovatie cu trezitul tarziu dispare repejor la auzul povestilor de mamici in functiune. imi fac stocul de somn de pe acum.
povestea disparitiei programului de 8 ore... intr-o poveste viitoare.

azi a fost ziua mea. o fi fost oare atat de gresit sa am pretentia ca cel cu care locuiesc si care va fi tata copilului meu sa imi spuna "La multi ani!" si sa imi dea o imbratisare inainte de a pleca de acasa? de la alte "festivisme ieftine" de genul flori si cadou imi luasem gandul oricum avand experienta anului trecut... probabil ca trebuia sa realizez ca si aceste cuvinte nu isi au rostul din moment ce el stie oricum ca e ziua mea... si e mult prea ocupat ca sa merit atentia lui... chiar si la astfel de zile. bineinteles, ca a fost vina mea ca nu rezervasem o masa la restaurant si tot vina mea ca ma simteam rau in seara asta. eu nu am voie sa emit pretentii si sa am sperante pentru ca "sunt un nimic", etc. nu vroiam nici briliante, nici margaritare, nici excursii... doar liniste, o strangere in brate si un festivism ieftin de "La multi ani!"
dar... nu sunt eu in masura sa judec incompatibilitatea dintre oameni. stiu doar ca uneori e mai bine sa pui punct decat sa ajungi sa traiesti o viata in neintelegeri, indiferent ce a ajuns sa te lege de persoana respectiva.
...asa ca mai pe seara am incercat sa imi regasesc linistea in verdele vazut astazi in parcul Ioanid, amintindu-mi jocul copilasilor de acolo si porumbeii care ciuguleau de zor. am stat o ora admirandu-le si invidiindu-le linistea. apoi am aflat ca voi avea o fetita si am vazut-o la ecograf cum topaia in burtica. ai mei au trecut sa imi aduca lalele si liliac si sa ma pupe... asa ca am avut parte si de flori si de cadouri de ziua mea... si de momente de liniste.
in rest, ca de obicei ma astept la orice...
la anul voi avea pe cine sa imbratisez :)

nu m-am plictisit de verde, dar ma plictisisem de sablonul anterior... si ca la orice schimbare am pierdut iarasi blogroll-ul... am pus ce adrese mi-am amintit... restul sper sa le recuperez cumva.
si pentru ca vine caldura am zis sa fie mare. :) si pentru ca e asa frumos la mare... am fugit un pic de praful Bucurestiului:

unii parinti cred ca au luat-o razna. mie mi se pare ca trebuie sa fii bolnav ca sa ii faci asa ceva copilului tau. nu stiu cum pot unii sa considere mascareala asta ceva frumos! la 5 ani sa iti transformi fetita intr-un maimutoi de genul asta... cu freza, haine si machiaj de mamaie... ca sa o spun intr-un mod frumos... mi se pare grotesc, scarbos, bolnav! si nu e singura supusa la mascarelile bolnave ale mamelor.
bleah!

de ceva vreme nu imi mai sta gandul la scris pe aici. sunt prea ocupata cu ameteli, greturi, stranutat, etc. parca toate au tunat si s-au adunat asupra mea.
nu pot sa respir... sa fie rinita? de la polen? curent? habar n-am. dar stiu ca am nervi peste nervi si nu ma pot calma. de cateva zile respir cat de cat si doar pe gura.
urasc chestia asta! ne regasim in vremuri mai bune!

Alia, niciodata sa nu mai mergi sa cumperi pizza cand ti-e foame!!!
sau macar sa nu iei una xxl si una mare... cea xxl nu incapea pe usa liftului.
of! i'm going in!

francezul corporatist m-a poreclit de vreo cateva zile "femeia care mananca non stop".
daca as fi avut probleme de greutate m-as fi suparat probabil... dar asa, nu vad care e problema atata timp cat eu torn in mine si am cateva kg bune in minus fata de cat ar trebui sa am, iar ei, mananca 3 covrigi pe zi sau o "painita cu branzica" si au roti de tractor in jurul taliei.
asa ca, sunt mandra sa fiu "femeia care mananca non stop"... si oricum in ultima vreme nu mi-au vazut apetitul la adevarata lui valoare. din cauza primului trimestru de sarcina, eu consider ca nu mananc mare lucru si in plus am si slabit ca un ogar din nou... si nu m-au vazut in fata unei mese serioase romanesti! las' ca vine el Pastele!

pofta buna cu "painite"!


later edit: femeia din poza nu sunt eu!!! :))))

trebuie sa ies prin parc sa fac galerie primaverii. ieri dimineata erau 5 grade. nu e corect! dimineata frig de imi ingheata mainile pe volan, la pranz cald de nu mai stiu ce sa dau jos, seara vant si praf.
am vazut niste boscheti din aia care au flori galbene. ei sunt cei mai curajosi - infloresc primii si au o culoare asa puternica incat inveselesc totul.
vreau sa merg undeva sa admir un tufis, un fir de iarba, o floricica de primavara. mi-e teama ca in parcuri e prea harmalaie si ca iar poftesc la floricele si vata pe bat si ca "politistul" de toarta ma va amenda ca de obicei: "nu poti sa ii dai lui bebe sa manance asa ceva!" hmmm nu ... nu pot... de fata cu tine
asadar, caut alternative rapide de weekend pentru admirarea imbobocirii naturii... o sa fierb niste oua sau o halca de carne... se pare ca asta place lui bebe dpdv al unui barbat.

enjoy!

am gresit ieri cumparand cateva fructe si legume sub impulsul unei pofte nemarginite in fata cosurilor expuse in supermarket!
para = piersica = rosie = un gust infect de mucegai dulce. daca inchizi ochii nu iti dai seama daca mananci para sau piersica. pana si mirosul lor e groaznic - de mucegai. nu stiu ce chimicale folosesc astia dar cred ca s-a intrecut orice masura.
ma intrebam mereu la ce se refera strainii cand spun ca la noi alimentele inca au gust si la ei nu. ei uite ca aflam si noi incet incet.
se pare ca trebuie sa imi infranez poftele pana la vara cand sper sa mai gasesc pe la tara vreo piersica sau para zemoase si parfumate si nu niste bureti mucegaiti si dulcegi.
am gasit si un tabel pentru asta... piersicile ocupa primul loc :(
(din pacate la copy/paste tabelul se rasfira cam aiurea; nu stiu daca e chiar aplicabil si in ro, dar inclin sa cred ca da)

1 (worst)
Peaches
100 (highest pesticide load)

2
Apples
96

3
Sweet Bell Peppers
86

4
Celery
85

5
Nectarines
84

6
Strawberries
83

7
Cherries
75

8
Lettuce
69

9
Grapes - Imported
68

10
Pears
65

11
Spinach
60

12
Potatoes
58

13
Carrots
57

14
Green Beans
55

15
Hot Peppers
53

16
Cucumbers
52

17
Raspberries
47

18
Plums
46

19
Oranges
46

20
Grapes-Domestic
46

21
Cauliflower
39

22
Tangerine
38

23
Mushrooms
37

24
Cantaloupe
34

25
Lemon
31

26
Honeydew Melon
31

27
Grapefruit
31

28
Winter Squash
31

29
Tomatoes
30

30
Sweet Potatoes
30

31
Watermelon
25

32
Blueberries
24

33
Papaya
21

34
Eggplant
19

35
Broccoli
18

36
Cabbage
17

37
Bananas
16

38
Kiwi
14

39
Asparagus
11

40
Sweet Peas-Frozen
11

41
Mango
9

42
Pineapples
7

43
Sweet Corn-Frozen
2

44
Avocado
1

45 (best)
Onions
1 (lowest pesticide load)

am intalnit destule pareri pro si contra. eu sunt si pro si contra, dar pe bucati.
m-am mirat sa vad cum persoane tinere resping din start absolut orice forma de socializare online, fara sa incerce macar sa afle exact la ce ii poate folosi acea unealta.
sa le luam pe rand...

am vreo cativa amici care si dupa atatia ani de existenta a bunicutului messenger, fie el pe yahoo sau msn (ca astea sunt mai populare pe la noi) refuza total sa fie partasi la asa ceva. expilcatia lor principala: se elimina interactiunea umana directa.
hmmm! ei uite ca traim intr-o lume in care ziua ar trebui sa aiba cel putin 30 de ore ca sa putem face tot ce vrem. si da, asta inseamna ca de multe ori ne cam neglijam amici, fosti colegi, cunostinte, rude indepartate, etc. de ce sa ne chinuim sa ne sincronizam programul de o suta de ori ca sa ne vedem la un suc, sa intarziem intr-acolo din cauza traficului si sa ajungem sa ne uitam pe pereti mai apoi in cazul in care intalnirea se intampla cu vreun fost coleg pe care nu l-ai mai vazut de n ani si cu care oricum nu aveai nimic in comun, dar dintr-un exces de simtamant de primavara ai zis ca vrei un update al vietii sale. haide domle, nu-i mai usor sa deschizi o fereastra si sa il intrebi pe semi-cunoscutul din lista "ce mai faci Gigica? tot la obositii aia lucrezi?" si sa primesti frumos si rapid un raspuns "nu mai sunt la aia de 3 ani"

nu spun ca asta e solutia pentru toata lumea. cu cei apropiati e normal sa vrei sa te vezi fata in fata, sa le mai dai un pupic, un zambet, o imbratisare. dar chiar si asa, tot mai schimbi ceva vorbulite pe "mess", chiar si cu cei cu care convietuiesti: "o sa imi fac si eu card din ala pt cumparaturi pe net pana la urma pt ca vreau sa imi iau niste unsori noi din uk, cu care tu nu o sa fii de acord - unt pur de shea si cacao, ulei de jojoba si alte chestii". si in functie de cat de ocupat e interlocutorul primesti sau nu si un raspuns "avem card puiule, cumparam diseara"

chat-ul mi se pare cam depasit de la apritia IM. forumul in schimb, foarte util pentru ca poti sa iti gasesti o comunitate care sa te intereseze, sa te sfatuiasca, sa te sustina.

cine nu a auzit de hi5, myspace sau facebook?
ei, aici e mai complicat. si nu ma refer la modul in care se utilizeaza, ci la scop.

hi5 e o chestie minunata in cazul in care agreezi bagatorii in seama care cer asl pls, care iti spun ca esti super bucata si iti trimit poopici (ei prin asta intelegand pupici si nicidecum rahatei) si te intreaba daca nu ai si tu un id de iahuu plus fel de fel de semne si inscrisuri de neinteles. cand iti dai seama in ce poopic te-ai bagat iti stergi repede contul si speri sa nu visezi urat la noapte.

myspace e un pic mai friendly - te asalteaza americanii, de cele mai multe ori trecuti de prima tinerete sau hoinari prin lumea asta larga in uniforma militara sau de mariner, vreo cativa indieni sfiosi si poeti, niste sultani de prin turcia sau printi incognito de prin emirate, primesti comentarii artistice cu trandafiri de la frantuji si niste vorbe de duh amestecate cu romana de la cativa italieni, care desigur au fost si ei prin tarisoara noastra sau vor sa o viziteze ca au auzit ei ca ar fi primitoare... ele. pe langa specimenele enumerate, vizibil mai sarmante decat cele din gradina hi5, se mai gasesc si cateva persoane dornice doar de socializare sau de facut reclama la vreo trupa/artist/sportiv.
te plictisesti rapid si de myspace si treci la facebook.

facebook e mai rezervat. aici nu iti vede orice haimana profilul si de obicei gasesti multi colegi de prin scolile duse la bun sfarsit cu atata sarg, depanati amintiri, te inscrii in grupul companiei pt care lucrezi cu drag si spor si apoi dai ignore la jdemilioane de invitatii de a folosi niste aplicatii si a sustine niste cauze total inutile. nu cauzele sunt inutile, ci faptul ca nu incalzeste pe nimeni ca dai tu accept la "salvati cateii". asta e chiar o retea prietenoasa, desi plictisitoare, e ok sa o pastrezi si sa mai intri din cand in cand sa vezi ce a mai facut lumea, ce poze si-au mai pus, etc.

mai departe, dam peste LinkedIn. aici lucrurile stau total diferit. e o treaba mai serioasa, unde iti pui cv-ul sau iti lauzi firma. in general lumea te adauga in lista in scop profesional si nu gasesti bagatori in seama aiurea. sunt si cateva grupuri de discutie pe domeniile de interes profesional.

apoi trecem la blog, dragul de el... a starnit atat de multe controverse de la inceputuri si pana in prezent! scrierea asta tip jurnal a atras pe foarte multi. de la firmulite si companii pana la... oricine. desigur, inca aud diverse gurite frematande care nu sunt de acord cu blogul facut asa de oricine are chef. de ce? pai, spun ele, guritele, blogul ar trebui facut de un scriitor, jurnalist, om politic, firma, cineva care e "indreptatit" sa scrie ceva catre public. inteleg si respect opinia, dar... (trebuia sa fie si un dar ca doar sunt o micuta carcotasa)

pe bloguri de jurnalisti mai intru si eu din cand in cand, iar pe unele (prea multe) imi vine sa mor de rusine cand vad cum este schimonosita gramatica limbii noastre;

pe bloguri de scriitori nu intru frecvent, ci ocazional si asta pentru ca rar gasesc ceva destul de atragator dat gratis pe un blog si nu vandut sub forma de carte... in rest scremeri existentiale exagerat imbrobodite si alese pentru a atinge o coarda... pe care? inca nu stiu;

blogurile de corporatie sunt interesante pentru mine pentru ca vad cum inteleg acele plantatii sa comunice cu exteriorul si ce exercitii de comunicare fac;

blogurile de cantareti romani ma lasa rece;

blogurile "oamenilor obisnuiti" - se impart in da si nu, in functie de ce scrie omul ala acolo si cum rezoneaza el sau nu cu receptorii mei.

politica romaneasca mi se pare ceva gen zoo si nu vreau sa ma umplu de chestii negative si amestecate de ei ca intr-o oala cu ghiveci politic pentru scopurile proprii de cele mai multe ori, chestii care oricum ma depasesc si sunt uneori peste puterea mea de a le digera. asa ca nu citesc bloguri de politiceni.

asadar, chestie de gust in materie de bloguri. ce nu suport e vehementa celor care citesc doar cateva scorniri jurnalistico-tabloidizate devenite bloguri celebre, se amuza ca tanti Leana la "Surprize Surprize" si reufza macar sa arunce un ochi catre partea cealalta. e optiunea lor, o respectam si o comentam dupa gust.

twitter... ei, aici e aici. mie nu-mi place twitter. am instant messenger, am sms-ul pe mobil, am facebook-ul sa ma vaza colegii, am blogul asta unde scriu vrute si nevrute si unde am si feedback-ul de care am nevoie pentru gandurile scrise aici... eu nu am nevoie de twitter. nu dati cu cartofi dupa mine, dar chiar mi se pare ceva destul de putin util. sunt deschisa insa provocarilor si daca imi spune cineva o reala utilitate pentru twitter as fi gata sa il incerc. nu ma intereseaza sa stiu ca cineva isi plimba cainele la ora 8 si ca la 9 mananca un covrig si nici nu tin sa impartasesc celorlalti la cat ma spal eu pe dinti si ce apa de gura folosesc.

wiki - stiati ca e o moda ca multi sa isi faca proiecte si chiar lucrari de diploma pentru facultate cu informatii de pe wikipedia? desi exista riscul ca acele informatii sa nu fie tocmai bine puse la punct, din moment ce oricine poate participa la constructia paginii, este indiscutabil ca wiki este foarte util. eu construiesc un wiki intern pentru plantatie si asta pentru ca restul personajelor care ar putea sa participe la constructie sunt mult prea lenese sa o faca... si poate e mai bine asa.

cu lumile virtuale treaba mi se pare extrem de creativa, dar momentan nu ma atrage deloc. avem festivaluri si conferinte corporatiste in aceste lumi virtuale. nu m-am inscris si nu cred ca o voi face prea curand din simplul motiv ca nu am destul timp pentru mine in viata reala. ce sa mai fac si cu un "eu virtual"? as muri de foame acolo probabil, pentru ca nu m-as duce la job si nu mi-as castiga banii necesari sa imi cumpar tinute fancy si alte porcarii. o sa intreb o colega daca bebelusii se pot face si in Second Life... inca nu mi-e foarte clar.

eh, mai sunt multe multe alte unelte din astea de genul webshots, flickr, picasa, you tube, trilulilu, etc a caror utilitate este deja demonstrata si multe altele pe care nici nu le-am folosit.

nu resping dar nici nu imbratisez chiar tot ce apare in mediul asta virtual. daca ma pot folosi de o unealta e bine, daca nu, sa o foloseasca altii. pacat totusi ca multi exclud cu desavarsire aceste ajutoare din viata lor.

dar, mai demult erau unii care credeau ca prin fotografiere ti se fura sufletul. apoi, s-au mai relaxat. acum probabil si-ar fi dorit sa fie pozati, dar au cam disparut.

e incredibil ce imi fac hormonii astia! am stari care mai de care mai bizare din cauza lor. chiar acum in secunda asta imi vine sa topai, sa dansez si mi-e dor de mare. un pic mai devreme nu suportam pe nimeni, vroiam sa ma inchid intr-un beci incalzit (nu cred ca exista decat in imaginatia mea) si sa ma culc.

in ultima vreme nu am mai avut timp de nimic. timpul liber mi l-am dedicat cititului despre embrioni, nastere si maternitate, cumpararii de creme si lotiuni de uns pe burta (deocamdata am luat doar 6... spre disperarea "lui", dar nu ma astept ca vreun barbat sa inteleaga vreodata cum e cu necesitatea asta de cremuire) si bineinteles somn. ce eram eu obosita inainte... acum chiar daca nu sunt obosita, tot mi-e somn.

treaba cu bebele la mine era planuita cam in felul urmator: pe la 30 de ani vroiam sa am un copil, de preferinta sa adopt. cam 80% din mine inclina catre adoptie. dar se pare ca planurile mele nu s-au potrivit cu socotelile universului pentru a nu stiu cata oara. asadar, universul a grait si bebe se va face! lumea imi zice ca e la fix ce mi se intampla si ca e varsta optima pentru asa ceva...
si pentru ca nu eram pregatita, incerc sa invat cat mai multe despre starile prin care trec si voi trece.

si ma alint. mult! da da

am nevoie de ceva fluturi colorati care sa zboare de jur imprejur si sa aduca cu ei miros de zambile si primavara. nu simt nevoia de visare, simt nevoia de claritate si de lumina.
ma stie lumea ca ma fastacesc atunci cand e vorba de luat decizii. de obicei stiu ce vreau si cu toate astea, evit sa iau o decizie. daca nu e cea buna? si daca toata existenta mea se va duce dupa acea decizie ca intr-o spirala ce nu mai poate fi stapanita deloc?
vazusem mai demult o comedie siropoasa in care un tip avea un calculator de risc al persoanelor. singura parte proasta cu un astfel de calculator, daca ar fi sa il modificam incat sa il facem apt de a calcula riscul deciziilor, ar fi imposibilitatea punerii in calculul final a componentelor ce tin de satisfactia personala.
se poate sa fi fost lasitate din partea mea prin frica de a pune uneori punctul pe "i". uneori doar, pentru ca alteori am fost in stare sa iau decizii la minut. asa se pot lua cele mai bune sau cele mai proaste hotarari. si am avut din ambele.
in rest, in punctele cu adevarat importante am asteptat. probabil am asteptat sa se rezolve de la sine lucrurile, sa vad incotro bate vantul si ce decid altii in conditiile date. cu treburile "rezolvate" de viata sau de altii scapam de povara luarii unei hotarari si a suportarii consecintelor.
privind in urma, asa probabil ca am pierdut cativa ani din viata. de fapt nu pierdut, ca de trait tot i-am trait si am si invatat cate ceva pe ici pe colo, doar ca puteam face si descoperi alte lucruri in anii aia... sau poate nu. poate stateam in casa si-i dormeam.
vezi? am ajuns inapoi de unde plecasem.

I will battle for the Sun
And I won’t stop until I’m done
You are getting in the way
And I have nothing left to say...

I will brush off all the dirt
And I will pretend it didn’t hurt,
You are a black and heavy weight
And I will not participate

Dream brother, My killer, My lover
Dream brother, My killer, My lover

I will battle for the Sun
’cause I have stared down the barrel of a gun
No fun, you are a cheap and nasty fake
And I am the bones you couldn’t break

I will battle for the Sun.